Mihai Teja promite că Dinamo nu va mai încasa șapte goluri, ca în amicalul cu Danemarca U21: „A fost vina mea. Vom avea o altă față în meciurile oficiale”

Mihai Teja promite că Dinamo nu va mai încasa șapte goluri, ca în amicalul cu Danemarca U21:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul FC Dinamo, Mihai Teja, a declarat, într-un interviu postat pe pagina de Facebook a clubului, că își asumă în totalitate eșecul usturător, scor 1-7, din partida amicală disputată cu naționala U21 a Danemarcei și a promis că o astfel de înfrângere nu se va repeta în meciurile oficiale.

„Este neplăcut acel scor, nimeni nu își mai dorește un asemenea scor. Toți am fost triști pentru rezultat. Nu vreau să mă scuz că am folosit jucători tineri. A fost vina mea, responsabilitatea mea acel scor. A fost vina mea, dar nu se va mai întâmpla asta la Dinamo. Cu siguranță am greșit undeva. Dinamo va avea o altă față în meciurile oficiale. Și în primul cantonament am avut meciuri foarte tari. Nu știu câți au văzut naționala Under 21 a Danemarcei, o echipă foarte bună. Acum vom continua seria acestor meciuri cu echipe de Europa League, în care sperăm să ne ridicăm cel puțin la același nivel”, a declarat Teja.

Tehnicianul a afirmat că Dinamo va avea o altă față în meciurile oficiale din acest an: „Dacă mă refer la rezultate, nu au fost foarte bune, în special în ultimul meci, când am pierdut. Dar din punctul de vedere al antrenamentelor, băieții au răspuns foarte bine. A fost o încărcătură foarte mare la antrenamente și nu am pus mare accent pe rezultatele din amicale. Am văzut aceste meciuri ca niște antrenamente de rezistență. Cred că prin pregătirea tactică Dinamo va avea o altă față și ne vom ridica la nivelul așteptărilor suporterilor. În această perioadă este foarte mult de muncă și jucătorii trebuie să se obișnuiască cu filosofia mea de joc. Trebuie să avem însă un pic de răbdare pentru că nu se pot face lucrurile de la o zi la alta. Ușor-ușor vor veni și rezultatele. Știu că rezultatele îți dau moral, dar trebuie să avem răbdare”.

În cadrul turneului de pregătire din Turcia, echipa Dinamo București a fost învinsă, cu scorul de 7-1 de reprezentativa de tineret a Danemarcei, cu 3-1 de Bursaspor și cu 3-1 de Guangzhou R&F. Singura victorie a dinamoviștilor a fost înregistrată în fața echipei FC Erzgebirge Aue, cu scorul de 1-0.

Referitor la tragerea la sorți pentru semifinalele Cupei Ligii, Mihai Teja consideră că echipa sa nu este favorită în dubla manșă cu Pandurii Târgu Jiu. „Dinamo trece deocamdată printr-o perioadă grea, nu putem spune că este favorită în meciurile din Cupa Ligii. Chiar dacă suntem un brand, un nume, trebuie să facem mai multe pe teren. Ca să fii favorit trebuie să ai performanțe iar Dinamo în ultimul timp nu a mai avut performanțe. Eu îmi doresc să câștigăm ceva, o cupă, să ne batem la campionat. Dar asta nu înseamnă că devenim campioni, nu vreau să promit nimic, vreau să construim o echipă puternică, să ne batem pentru locurile fruntașe. Cunosc spiritul lui Dinamo, care trebuie întreținut și cu performanțe. Am trăit aici cel mai frumos an când am câștigat un titlu ca antrenor secund alături de Mircea Rednic. La Dinamo trebuie să câștigi trofee chiar dacă ești într-o perioadă de reconstrucție. Vreau ca suporterii să aibă răbdare, deși știu că de vreo șapte ani tot au răbdare. Cred că ar mai trebui să aștepte un pic, pentru că suntem pe drumul cel bun”, a mai spus antrenorul formației din Șoseuaa Ștefan cel Mare.

Conform tragerii la sorți de marți, meciurile din semifinalele Cupei Ligii sunt Steaua – Astra Giurgiu și Pandurii Târgu Jiu – Dinamo București. Steaua și Pandurii vor juca prima manșă pe teren propriu. Meciurile din semifinale se vor disputa în intervalul 16-18 februarie (turul) și 10-12 martie (returul).

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
Primul om de la Rapid pe care Șucu l-a trimis la Genoa. Se află deja în Italia
Primul om de la Rapid pe care Șucu l-a trimis la Genoa. Se află deja în Italia
Jador, în lacrimi! Situația disperată în care a ajuns manelistul, la doar câteva zile de la nunta cu Oana Ciocan: „Sunt șantajat. Îmi cere 200.000 de euro. Este o mafie”
Jador, în lacrimi! Situația disperată în care a ajuns manelistul, la doar câteva zile de la nunta cu Oana Ciocan:…
Ce se întâmplă cu primul transfer al iernii de la Dinamo
Ce se întâmplă cu primul transfer al iernii de la Dinamo
Claudiu Keseru se întoarce în fotbalul românesc! Unde va activa fostul atacant de la FCSB
Claudiu Keseru se întoarce în fotbalul românesc! Unde va activa fostul atacant de la FCSB
BREAKING NEWS | FCSB a mai rezolvat azi un transfer! Fotbalistul a semnat şi pleacă direct în cantonament
BREAKING NEWS | FCSB a mai rezolvat azi un transfer! Fotbalistul a semnat şi pleacă direct în cantonament
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Experiment Observator: cât faci cu maşina din Bucureşti până în Predeal, dacă pleci la 8:30 dimineaţa
Experiment Observator: cât faci cu maşina din Bucureşti până în Predeal, dacă pleci la 8:30 dimineaţa
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături de iubita româncă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături…
Se schimbă banii în România. Trecem de la Leu la bancnotele Euro. Germanii au anunțat acum
Se schimbă banii în România. Trecem de la Leu la bancnotele Euro. Germanii au anunțat acum
"Andreea!” Filmarea greu de privit cu fiica lui Igor Cuciuc, făcută cu doar o lună înainte să moară! Imaginile au…
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Cât alcool este prea mult? Experţii explică diferenţa dintre consumul excesiv şi consumul intensiv
Cât alcool este prea mult? Experţii explică diferenţa dintre consumul excesiv şi consumul intensiv
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×